Monolog ursuz #1

61160517_2410181535921254_3733983638736338944_n

Au trecut două zile nesperate. Poporul român a dovedit cât de dârz și unit este în fața hoției și bătăii de joc, a fost un erou mitologic ce a căpătat formă fizică din conștiința colectivă a românilor de pe tot Globul. Și-a recâștigat libertatea și și-a arătat adevărata putere.

Glumesc. În aceste două zile, de fapt și de drept, românii abia au atins nivelul normalului. De ce reacțiile generale sunt cele din primul paragraf? Pentru că natura umană ne determină să ne batem în piept și să ne metamorfozăm în eroi ai libertății cu fiecare ocazie, oricât de mică. Am făcut în sfârșit ce era normal și de datoria noastră și am scos capul din pernă? Înseamnă că „ne-am trezit”, „ne-am recâștigat libertatea”, „am învins”, „e un pas mare pentru democrație”. Pasul ăsta mare putea fi făcut cu orice ocazie de votare, libertatea putea fi recâștigată demult dacă ne făceam datoria. Dar ce implică datoria asta?

  1. Să nu mai găsim justificări pentru care să boicotăm orice alegeri. Nu există justificări. Nu votezi, opinia ta în urbe nu există. Statul nu a luat ființă ca să îndeplinească dorințe personale. Autoritățile statului sunt întruchiparea suveranității poporului, care este distinctă de individ. Dacă vrei să faci parte din suveranitatea poporului, faci singurul lucru prin care aceasta poate fi exprimată și individual: prin vot. Altfel, vorba multă sărăcia omului.
  2. Să nu mai tolerăm nedreptățile pe care ni le fac alții doar pentru că e prea mare efortul să ne luptăm cu ele. Nu vrem să ne punem în cap rude, vecini, colegi, șefi. Nu vrem să ne târâm pe la judecătorii, că ăștia oricum tergiversează procesele. Nu vrem să ne confruntăm direct, că doar arma cea mai la îndemână a omului e pasivitatea agresivă. În schimb, ne plângem de nedreptățile de la nivel înalt. Dacă nu suntem noi capabili să ne apărăm cele mai mici drepturi, de ce am avea pretenții să le apere statul, care de fapt e o ficțiune creată tot de noi în scopuri de organizare?
  3. Să nu mai aruncăm gunoaie pe jos. Oricine aruncă orice în afara unui coș de gunoi își merită tot gunoiul în casă. Oricine se plânge de lipsă de civilizație, dar aruncă un bon lângă ușa de la magazin, un ambalaj de gumă pe trotuar, nu își strânge după câine, nu e atent când copilul scapă biscuitele pe jos în mall, face parte din corupția generală și nu merită o lume mai bună atât timp cât nu contribuie la ea.
  4. Să nu ne mai băgăm în fața mașinilor care merg liniștite și regulamentar în oraș doar fiindcă n-avem răbdare și suntem șmecheri. Să nu mai mergem pe liniile de tramvai. Să nu mai trecem pe roșu. Să nu mai claxonăm aiurea și să nu mai ieșim cu capul pe geam să înjurăm alți șoferi mai proști.
  5. Să nu mai traversăm pe roșu sau pe unde nu e trecere de pietoni iar strada e aglomerată. Când vezi că strada are 4 benzi și din toate direcțiile vin mașini, nu risca să mori și să bagi șoferul în închisoare odată cu moartea ta doar ca să câștigi 3 secunde din zi.
  6. Să nu mai dăm mită pentru orice serviciu minuscul sau major pe care persoana e datoare să îl îndeplinească în virtutea atribuțiilor de serviciu. La fel și cu primitul de mită.
  7. Să nu mai alergăm după bani indiferent de consecințe și să nu ne mai găsim justificări pentru modurile în care obținem banii doar ca să dormim bine noaptea. Ți-a dat vânzătoarea un leu în plus la rest și nu l-ai dat înapoi? Au picat cuiva 10 lei pe stradă și i-ai păstrat? Primești salariu și tu nu-ți faci treaba așa cum ar trebui? Ai încheiat un contract de locațiune și nu l-ai înregistrat la ANAF? Faci cumva să nu plătești toate taxele și impozitele așa cum ar trebui? Nu plătești o parcare cu plată? Nu iei bilet când mergi cu autobuzul? Iei ajutor social deși ești perfect capabil de muncă? Felicitări, ai furat! Cu toții am furat de la cineva sau de la stat într-un moment sau altul. Cât timp mentalitatea asta există și persistă, nu merităm o lume mai bună.
  8. Să ne facem treaba. Suntem cetățeni ai statului. Dacă suntem inutili, suntem o povară pentru toți ceilalți și nu ar trebui să fie datoria nimănui să ne întrețină. Ai un loc de muncă? Respectă-l. Fie că-ți place, fie că nu, asta ai ales și asta ai putut să faci la momentul respectiv. Nu-ți vărsa frustrările pe cei din jur, lasă-le acasă sau rămâi și tu cu ele acasă, nimeni nu e dator să accepte faptul că nu-ți faci datoria fiindcă ești prea ocupat plângându-te. Atât timp cât prestezi o muncă în schimbul unui salariu, acea muncă trebuie să existe. Nu pe jumătate, nu pe trei sferturi, nu între zece sesiuni de bârfă și nu în pauza de țigară din 5 în 5 minute. Dacă nu reușești să-ți îndeplinești atribuțiile cum trebuie, nu ai de ce să fii acolo, mai mult încurci.
  9. Să ne asumăm propriile fapte. Orice acțiune și orice pasivitate din partea noastră are o consecință. Problema noastră e mai puțin în sfera acțiunilor noastre și mai mult în sfera acceptării consecințelor acțiunilor noastre. Cu toții suntem liberi, dar nu și de consecințe. Găsim diverse justificări ca să ne eliberăm atât de consecințele fizice, cât și de cele morale. Totuși, cu toții vrem un somn liniștit. Atât timp cât nu suntem sinceri cu noi înșine și cu cei din jur și nu ne asumăm tot ceea ce facem și ce spunem, nu merităm o lume mai bună.
  10. Să nu mai vorbim prostii. Libertatea de exprimare există, oricât de intelectual, de profesionist, de ignorant sau de prost ai fi. Libertatea de consecințe, totuși, nu există, sau nu ar trebui să existe (vezi punctul 2). Așa că nu e mai bine să gândești înainte să deschizi gura? Nu e mai bine să te informezi înainte să arunci cu pietre? Nu e mai bine să întrebi dacă nu știi ceva? Nu e păcat să lași atâta informație să zboare așa pe lângă tine și tu să dai în ea cu bâta cu toată forța? Când vorbim prostii, ne facem mai întâi nouă rău, fiindcă ceilalți vor vedea că vorbim prostii și vor râde de noi, în cel mai bun caz. Însă le facem și lor rău, pentru că e foarte stresant să auzi un om vorbind prostii și să nu ai ce să îi faci, atât timp cât orice informație nouă se lovește de bâta vigilentă.

Ăsta este oful meu de azi.