Tot ce trebuie să știi despre alegerile europarlamentare. Pasul IV: ALDE

59951315_177436169857243_7798041926556450816_n.png

Campania electorală a început, iar dacă v-ați săturat de milioanele de afișe, bannere, panouri, fluturași și pliante, false sau nu, frumos colorate sau nu, care nu transmit niciun mesaj și nu oferă nicio informație, aici este locul unde găsiți sinteza tuturor programelor partidelor candidate la alegerile europarlamentare din 26 mai. Astăzi am ajuns la ALDE, partidul care se descrie ca fiind de centru-dreapta, cu o doctrină liberală, care îl are în frunte pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

ALDE = Partidul Alianța Liberalilor și Democraților

Președinte – Călin Popescu Tăriceanu

Înființare – 19 iunie 2015, prin fuziunea Partidului Liberal Reformator cu Partidul Conservator

Slogan – „Redăm România românilor”, #EUrespectRomânia

Având în vedere că postările noastre au ca scop gruparea informațiilor necesare pentru o un vot în relativă cunoștință de cauză, sursele noastre sunt exact ceea ce ne oferă fiecare candidat. Astfel, de la fiecare partid am cules ceea ce ei înșiși au considerat că este important să împartă cu noi (aici, de pe site-ul 2019.alde.ro). Spun asta pentru că, dacă ați observat că unele postări sunt mai bogate în detalii decât altele, asta este fiindcă partidul candidat a pus la dispoziție o cantitate mai mare de informații. Așadar, să vedem ce planuri și ce candidați are ALDE pentru Parlamentul European.

  1. „Europa coeziunii – Nu lăsăm pe nimeni în urmă”: ne îndeamnă să cerem fonduri europene;
  2. „Europa sănătoasă – Sănătatea românilor nu se negociază!”: ne garantează accesul la medicamente și „terapii inovatoare”;
  3. „Europa competitivă – Şi noi putem fi cei mai buni!”: ne garantează subvenții mai mari în agricultură;
  4. „Europa nediscriminatorie – Dublul standard, interzis!”: ne garantează produse de calitate mai bună în magazine;
  5. „Europa libertăţii: Schengen – Lupta e grea, dar o vom câştiga!”: ne garantează accesul la spațiul Schengen;
  6. „Europa viitorului – Tinerii noştri, de nepreţuit!”: ne garantează mai multe fonduri pentru programul Erasmus;
  7. „Europa tuturor – Munca ta trebuie răsplătită!”: ne garantează „salariu și beneficii sociale corecte”;
  8. „Europa energiei sustenabile – România, jucător pe piaţa energiei!”: ne garantează asigurarea stabilității energetice și apărarea intereselor strategice ale României;
  9. „Europa dunăreană – Autostrada fluviala până în Vest!”: ne garantează Dunărea navigabilă tot anul, modernizarea porturilor, investirea în transportul mai ieftin de mărfuri până în vest;
  10. „Europa întreagă – Noi am putut, pot si ei!”: ne garantează implicarea României în integrarea europeană a Moldovei și celorlalte țări din Balcanii de Vest. „România e capabilă să-și asume rolul de lider regional”;
  11. „Europa solidară – Împreună egali suntem mai puternici!”: ne garantează că vom fi parteneri egali în UE și vom lua împreună toate deciziile importante.

Aceasta este oferta publicată de ALDE pentru locurile în Parlamentul European. Din păcate, mai multe detalii nu există, astfel că nu avem o prezentare a modalităților prin care aceste scopuri pot fi atinse. Numitorul comun al acestor puncte pare a fi, totuși, solicitarea unor sume mai mari Uniunii pentru domeniile menționate.

În ceea ce-i privește pe reprezentanții partidului, cei care vor urma să ne reprezinte și pe noi în PE, aceștia sunt:

  1. Norica Nicolai – 61 de ani, deputat în PE din 2009. A fost procuror până în 1991, după care a părăsit procuratura și a fost consilier juridic, iar până în 1997 a fost și avocat în baroul Călărași. A început cariera politică în PNȚCD, apoi a intrat în PNL, iar acum face parte din ALDE. În 2007, Călin Popescu Tăriceanu a desemnat-o pentru funcția de ministru al justiției, însă Traian Băsescu a refuzat să o confirme. Este de părere că Uniunea a ajuns „prea politizată, prea subiectivă, cu prea mult dublu standard” și dorește reformarea acesteia, precum și acordarea mai multor fonduri către România, pentru că „distribuția banilor europeni trebuie să aibă în vedere reducerea decalajelor între regiunile din interiorul UE”.
  2. Daniel Barbu – 61 de ani, istoric, fost ministru al culturii, fost președinte al Autorității Electorale Permanente, absolvent al Academiei de Artă din București. A fost unul dintre inițiatorii legii speciale pentru Roșia Montană (care a generat atâtea proteste). La 22 aprilie, a fost pus sub urmărire penală de către DNA pentru infracțiunea de neurmărire conform legii a respectării destinației subvențiilor acordate formațiunilor politice.
  3. Renate Weber – 63 de ani, europarlamentar din 2007, avocat în baroul București până în 2004, militantă pentru drepturile omului. La fel ca și Norica Nicolai, a declarat că nu susține referendumul din 26 mai și nu îndeamnă alegătorii să voteze. Critică atât președintele țării, cât și oficialitățile Uniunii Europene și susține că UE ar trebui să pună pe primul plan țările mai puțin dezvoltate.
  4. Ovidiu Silaghi – 56 de ani, inginer, fost ministru al transporturilor, fost ministru pentru IMM, comerț și mediu de afaceri. Și-a început cariera politică în PNL, în 1990. S-a aflat sub urmărire penală pentru trafic de influență vreme de 5 ani, până în 2018 când dosarul a fost clasat. Susține, de asemenea, că autoritățile UE au avut un comportament inacceptabil față de România și are îndemnuri naționaliste față de viitorii europarlamentari români.
  5. Varujan Vosganian – 60 de ani, economist, scriitor, vicepreședinte ALDE, deputat. Este susținător al unirii Moldovei cu România, declarând că atât timp cât există două state separate (România și Republica Moldova), „poporul român va fi ultimul popor care va purta rușinea de a fi divizat de o frontieră artificială”. A fost ministru al economiei, atât în guvernul Tăriceanu cât și în guvernul Ponta. DIICOT a solicitat de 2 ori începerea urmăririi penale pentru complot și subminarea economiei naționale, însă Senatul a respins ambele solicitări. La fel ca și candidații precedenți, susține neparticiparea la referendumul organizat tot pe 26 mai.
  6. Andrei Dominic Gerea – 50 de ani, economist, în prezent deputat, vicepreședinte ALDE.

În episodul următor, PNL.

Atenție, sexism!/Caution, sexism alert!

English first. Română după.

YES WE CAN!.png

In our previous posts, we talked about the concept of “normal” and about how we shouldn’t reject it by fear of being judged as rigid conservatives throughout our lives, but rather that we have to embrace it, because many generations, for many hundreds of years, have contributed to what we now call “normal”, improving it and making an increasingly better and more educated world for us. On that same note, I’d like to venture into the realm of feminism with this one post and also a long series of following posts, seeing as this Pandora’s box has been open irreversibly (Pandora – the first woman on Earth who was also too curious for her own good).

I recently saw this video. Why does it have anything to do with what we’ve talked before? Because, just like “normality” has evolved throughout time, so has the woman’s place in the first world society. Thus, the empowerment through victimization movements, as I like to call this activism related to feminism, have lost any possible meaning as we have reached a point where we can’t tell whether a woman has not achieved something because of discrimination, sexism, misogyny, you name it, or because of other objective factors that should be taken into account.

Why is this bad? Because feminism urges women to look at every negative (or seemingly negative) experience they face through a discrimination lens, as if it’s the only possible cause for failure. It does not teach them to be strong, but rather that they aren’t prone to mistakes, the obvious conclusion being that a possible failure can only have external causes. This gives them a sense of entitlement, similar to that of a child who was too spoiled by his parents. They are being manipulated to believe that they should just be handed things for which they might just not be suited.

In the video that made me write today we can watch a series of women who praise themselves (not even one another) for managing to get their work done during their period. Great, just like any other woman who has ever existed and will ever exist. I cannot for the life of me understand the meaning of this message anyway. Naturally, women are equal to men, but actually they deserve some extra recognition for being able to work during their period? (Although, in the spirit of female indecision, I also witnessed a movement where feminists demanded from their employers paid leave during their period, also in the name of feminism.)

There are many women who suffer in this country and in the whole world, for various reasons. But their voices are not heard, they do not even complain, nor will they ever be heard because of noisy women who want to gain power under the pretext of discrimination. And don’t even get me started on the fact that this noise is somehow only made around the most comfortable of professions. Feminists suffer from nostalgia, they justify their actions by giving examples from the past, which are no longer relevant or applicable, thus removing any personal responsibility to earn the respect that they so longingly yearn.

[RO]

În postările anterioare am vorbit despre noțiunea de „normal” și despre cum nu ar trebui să-l respingem cu frica de a rămâne niște conservatori rigizi toată viața noastră, ci ar trebui să-l îmbrățișăm, pentru că multe generații, timp de multe sute de ani, au contribuit la ceea ce denumim acum „normal”, îmbunătățindu-l și creând o lume din ce în ce mai bună și mai educată pentru noi. În aceeași idee, aș vrea să ating puțin tema feminismului, într-un text dintr-un lung șir de texte (probabil) ce vor urma odată ce am deschis această cutie a Pandorei (prima femeie prea curioasă pentru binele ei de pe Pământ).

Recent am văzut acest videoclip. De ce are legătură cu ce am vorbit până acum? Pentru că, asemănător „normalului”, și locul femeii în societate, în lumea întâia, a evoluat considerabil, până la normal, aș îndrăzni, odată cu trecerea timpului. Astfel, mișcările de emancipare prin victimizare, așa cum observ că devin toate activitățile legate de feminism, au cu atât mai puțină valoare cu cât am ajuns într-un punct în care nu putem să ne dăm seama dacă o femeie nu a obținut ceva din cauza discriminării, sexismului, misoginismului și ce mai vreți voi, sau pentru că au fost de vină alți factori cât se poate de obiectivi.

De ce asta nu e bine? Pentru că feminismul îndeamnă femeile să privească fiecare experiență negativă (sau aparent negativă) cu care se confruntă ca fiind cauzată exclusiv de discriminare. Nu le învață să fie puternice, ci le învață că nu pot greși, concluzia evidentă fiind că un eventual eșec poate avea doar cauze externe. Astfel apare simțul îndreptățirii, asemănător cu cel al unui copil prea răsfățat de părinți. Sunt manipulate să creadă că li se cuvin unele drepturi pentru care e foarte posibil să nu fie potrivite.

În videoclipul care m-a făcut să scriu astăzi, o serie de femei care bănuiesc că au fost plătite pentru asta, se bat pe umăr singure pentru faptul că reușesc să își ducă munca la îndeplinire în timpul menstruației. Perfect, exact la fel ca orice altă femeie care a existat și va exista. Nu reușesc nicicum să găsesc sensul acestui mesaj. Până la urmă, femeile sunt egale cu bărbații, dar merită puțină recunoaștere în plus pentru faptul că reușesc să fie apte de muncă în timpul menstruației? (Deși, în spiritul indeciziei feminine, am văzut o mișcare în care feministele solicitau de la angajatori zile libere plătite în timpul menstruației, tot în numele feminismului.)

Sunt multe femei care suferă în țară și în lume, din diverse motive. Dar vocile lor nu se aud, ele nici nu se plâng, și nici nu ar avea loc de femeile care vor să obțină putere cu pretextul discriminării. Iar domeniile asaltate de feminism sunt și ele dintre cele mai comode, dar pe tema asta, cu altă ocazie. Feministele suferă de nostalgie, își justifică acțiunile cu exemple din trecut, care nu mai au relevanță sau aplicabilitate, scutindu-se astfel de orice responsabilitate personală de a câștiga respectul atât de râvnit.