Tot ce trebuie să știi despre alegerile europarlamentare. Pasul 1

Heuroparlamentare

Fie că ne place, fie că nu, politica face parte din viețile noastre, ceea ce e puțin ironic având în vedere faptul că țara noastră nu se poate bucura de conceptul clasic de politică, ci de o caricatură coruptă a ei, pentru motivele pe care le știm și de care râdem cu toții (a pagubă). De aceea, noi ne-am scos de la naftalină spiritul civic și ne-am hotărât să facem o serie despre mult așteptatele alegeri europarlamentare; o serie informativă, fără opinii personale și fără remunerații de la partide.

Înainte să luăm la rând partidele care s-au înscris pentru aceste alegeri și să vedem ce reprezentanți au și ce ne promit, ne-am gândit că ar fi bine să începem cu începutul, și anume ce votăm, cum votăm, ce este Parlamentul European și ce fac europarlamentarii odată ce ajung acolo.

  1. Ce votăm?

Lista candidaților cuprinde 23 de partide și 7 candidați independenți. Fiecare partid candidat are, la rândul său, o listă de reprezentanți, care nu poate depăși cu mai mult de 10 numărul de reprezentanți la care are voie România în PE. Asta înseamnă că, dacă România are desemnate 33 de locuri în PE, lista unui partid poate cuprinde maxim 43 de persoane. România a primit un loc în plus față de ultimele alegeri, iar numărul total al europarlamentarilor va scădea de la 751 la 705, totul ca urmare a Brexit (Marea Britanie nu va mai avea reprezentanți în PE).

  1. Cum votăm? Cum funcționează voturile?

Este foarte important de știut faptul că se poate vota oriunde în țară, nu doar în localitatea de reședință. Putem merge la orice secție de votare, unde vom fi înscriși pe o listă suplimentară. Conform legislației europene, fiecare țară trebuie să asigure o reprezentare proporțională a candidaților. Asta înseamnă că cele 33 de locuri disponibile vor fi repartizate proporțional partidelor, în funcție de numărul de voturi pe care l-au obținut. Partidul cu cele mai multe voturi va trimite cel mai mare număr de reprezentanți. Nu vor merge în PE oameni de la un singur partid. Fiind una dintre țările „mici și neprivilegiate”, România are dreptul la un număr destul de mare de eurodeputați, fiind a 6-a țară din UE după numărul de deputați.

  1. Ce este Parlamentul European?

Parlamentul European este, împreună cu Consiliul UE, organul legislativ al Uniunii. Deși nu are și drept de inițiativă legislativă, rolul lui este foarte important, întrucât toate directivele, ordonanțele și deciziile sunt adoptate de aceste instituții. Iar aceste acte se transpun de drept în legislația noastră și sunt obligatorii, cu prioritate față de legea națională. Tot Parlamentul European este și cel care are control asupra bugetului Uniunii și asupra Comisiei Europene (alege președintele Comisiei și aprobă Comisia – poate forța Comisia să demisioneze în urma unei moțiuni de cenzură).

  1. Ce fac europarlamentarii odată ce ajung acolo?

După alegeri, deputații europeni formează grupuri politice, bazate pe o platformă comună. Acum sunt 8 astfel grupuri formate, ele fiind un fel de partide în afara partidelor, la care să adere deputații din fiecare țară conform convingerilor lor. La prima ședință, aleg președintele Parlamentului, apoi aleg noul președinte al Comisiei, iar apoi aprobă întreaga Comisie. Dacă vă întrebați ce primesc oamenii pe care noi îi trimitem în Parlamentul European, ei bine, ei au o indemnizație lunară pentru cheltuieli generale (care în 2019 este în valoare de 4.513 euro), cheltuieli de deplasare la reuniunile Parlamentului, diurnă de 320 de euro pe zi în perioadele de activitate parlamentară, dar și un buget de 24.943 de euro lunar pentru salariile asistenților.

Așadar, în ziua de 26 mai, când veți medita dacă să #stațiacasă sau să mergeți la vot, e bine să aveți undeva într-un colț al minții consecințele votului și în mâinile cui ați vrea să puneți puterea de a legifera pentru Europa.