Monolog ursuz #1

61160517_2410181535921254_3733983638736338944_n

Au trecut două zile nesperate. Poporul român a dovedit cât de dârz și unit este în fața hoției și bătăii de joc, a fost un erou mitologic ce a căpătat formă fizică din conștiința colectivă a românilor de pe tot Globul. Și-a recâștigat libertatea și și-a arătat adevărata putere.

Glumesc. În aceste două zile, de fapt și de drept, românii abia au atins nivelul normalului. De ce reacțiile generale sunt cele din primul paragraf? Pentru că natura umană ne determină să ne batem în piept și să ne metamorfozăm în eroi ai libertății cu fiecare ocazie, oricât de mică. Am făcut în sfârșit ce era normal și de datoria noastră și am scos capul din pernă? Înseamnă că „ne-am trezit”, „ne-am recâștigat libertatea”, „am învins”, „e un pas mare pentru democrație”. Pasul ăsta mare putea fi făcut cu orice ocazie de votare, libertatea putea fi recâștigată demult dacă ne făceam datoria. Dar ce implică datoria asta?

  1. Să nu mai găsim justificări pentru care să boicotăm orice alegeri. Nu există justificări. Nu votezi, opinia ta în urbe nu există. Statul nu a luat ființă ca să îndeplinească dorințe personale. Autoritățile statului sunt întruchiparea suveranității poporului, care este distinctă de individ. Dacă vrei să faci parte din suveranitatea poporului, faci singurul lucru prin care aceasta poate fi exprimată și individual: prin vot. Altfel, vorba multă sărăcia omului.
  2. Să nu mai tolerăm nedreptățile pe care ni le fac alții doar pentru că e prea mare efortul să ne luptăm cu ele. Nu vrem să ne punem în cap rude, vecini, colegi, șefi. Nu vrem să ne târâm pe la judecătorii, că ăștia oricum tergiversează procesele. Nu vrem să ne confruntăm direct, că doar arma cea mai la îndemână a omului e pasivitatea agresivă. În schimb, ne plângem de nedreptățile de la nivel înalt. Dacă nu suntem noi capabili să ne apărăm cele mai mici drepturi, de ce am avea pretenții să le apere statul, care de fapt e o ficțiune creată tot de noi în scopuri de organizare?
  3. Să nu mai aruncăm gunoaie pe jos. Oricine aruncă orice în afara unui coș de gunoi își merită tot gunoiul în casă. Oricine se plânge de lipsă de civilizație, dar aruncă un bon lângă ușa de la magazin, un ambalaj de gumă pe trotuar, nu își strânge după câine, nu e atent când copilul scapă biscuitele pe jos în mall, face parte din corupția generală și nu merită o lume mai bună atât timp cât nu contribuie la ea.
  4. Să nu ne mai băgăm în fața mașinilor care merg liniștite și regulamentar în oraș doar fiindcă n-avem răbdare și suntem șmecheri. Să nu mai mergem pe liniile de tramvai. Să nu mai trecem pe roșu. Să nu mai claxonăm aiurea și să nu mai ieșim cu capul pe geam să înjurăm alți șoferi mai proști.
  5. Să nu mai traversăm pe roșu sau pe unde nu e trecere de pietoni iar strada e aglomerată. Când vezi că strada are 4 benzi și din toate direcțiile vin mașini, nu risca să mori și să bagi șoferul în închisoare odată cu moartea ta doar ca să câștigi 3 secunde din zi.
  6. Să nu mai dăm mită pentru orice serviciu minuscul sau major pe care persoana e datoare să îl îndeplinească în virtutea atribuțiilor de serviciu. La fel și cu primitul de mită.
  7. Să nu mai alergăm după bani indiferent de consecințe și să nu ne mai găsim justificări pentru modurile în care obținem banii doar ca să dormim bine noaptea. Ți-a dat vânzătoarea un leu în plus la rest și nu l-ai dat înapoi? Au picat cuiva 10 lei pe stradă și i-ai păstrat? Primești salariu și tu nu-ți faci treaba așa cum ar trebui? Ai încheiat un contract de locațiune și nu l-ai înregistrat la ANAF? Faci cumva să nu plătești toate taxele și impozitele așa cum ar trebui? Nu plătești o parcare cu plată? Nu iei bilet când mergi cu autobuzul? Iei ajutor social deși ești perfect capabil de muncă? Felicitări, ai furat! Cu toții am furat de la cineva sau de la stat într-un moment sau altul. Cât timp mentalitatea asta există și persistă, nu merităm o lume mai bună.
  8. Să ne facem treaba. Suntem cetățeni ai statului. Dacă suntem inutili, suntem o povară pentru toți ceilalți și nu ar trebui să fie datoria nimănui să ne întrețină. Ai un loc de muncă? Respectă-l. Fie că-ți place, fie că nu, asta ai ales și asta ai putut să faci la momentul respectiv. Nu-ți vărsa frustrările pe cei din jur, lasă-le acasă sau rămâi și tu cu ele acasă, nimeni nu e dator să accepte faptul că nu-ți faci datoria fiindcă ești prea ocupat plângându-te. Atât timp cât prestezi o muncă în schimbul unui salariu, acea muncă trebuie să existe. Nu pe jumătate, nu pe trei sferturi, nu între zece sesiuni de bârfă și nu în pauza de țigară din 5 în 5 minute. Dacă nu reușești să-ți îndeplinești atribuțiile cum trebuie, nu ai de ce să fii acolo, mai mult încurci.
  9. Să ne asumăm propriile fapte. Orice acțiune și orice pasivitate din partea noastră are o consecință. Problema noastră e mai puțin în sfera acțiunilor noastre și mai mult în sfera acceptării consecințelor acțiunilor noastre. Cu toții suntem liberi, dar nu și de consecințe. Găsim diverse justificări ca să ne eliberăm atât de consecințele fizice, cât și de cele morale. Totuși, cu toții vrem un somn liniștit. Atât timp cât nu suntem sinceri cu noi înșine și cu cei din jur și nu ne asumăm tot ceea ce facem și ce spunem, nu merităm o lume mai bună.
  10. Să nu mai vorbim prostii. Libertatea de exprimare există, oricât de intelectual, de profesionist, de ignorant sau de prost ai fi. Libertatea de consecințe, totuși, nu există, sau nu ar trebui să existe (vezi punctul 2). Așa că nu e mai bine să gândești înainte să deschizi gura? Nu e mai bine să te informezi înainte să arunci cu pietre? Nu e mai bine să întrebi dacă nu știi ceva? Nu e păcat să lași atâta informație să zboare așa pe lângă tine și tu să dai în ea cu bâta cu toată forța? Când vorbim prostii, ne facem mai întâi nouă rău, fiindcă ceilalți vor vedea că vorbim prostii și vor râde de noi, în cel mai bun caz. Însă le facem și lor rău, pentru că e foarte stresant să auzi un om vorbind prostii și să nu ai ce să îi faci, atât timp cât orice informație nouă se lovește de bâta vigilentă.

Ăsta este oful meu de azi.

Tu, Românule!

1-taran-roman

Am o problema reala cu oamenii care au renunțat la viată, nu cu cei care au încercat să renunțe la ea (acolo vorbim de oameni care au nevoie de ajutor), ci mă refer la acei oameni care își accepta soarta dar continua să se plângă că nu le e bine. Da, Românule, mă refer la tine, la tine când te plângi la fiecare masa festivă că ne fura “nenorociții” și deaia nu trăim noi bine, dar când ajungi la serviciu abia aștepți să bagi banii în buzunar pentru mici favoruri. Tu, Românule, care râzi de prostia ăluia din televizor când tu n-ai mai atins o carte din clasa a 8-a și atunci doar să le transporți până la scoală și înapoi. Tu, Românule, care te plângi că Romania e vândută și furată dar lași aceiași hoți în primarii și în partide, și îi lași chiar daca ești conștient că te fura, bine.. nu pe tine.. pe stat, dar cumva tot la tine se învârte roata, dar nu poți să te cerți cu ei că poate te ajuta și pe tine cu actele alea, sau poate ca iți dau bani pe lângă ajutorul social. Tu, Românule, care te bați cu pumnul în piept că ție ți-a mărit pensia da’ nu iți pasă că pentru banii aia o sa plătească și copiii copiilor noștri. Și stai cu ochii în tâmpenia aia de televizor să le asculți mizeriile zi de zi, conștient că tot „hoții și nenorociții” controlează tot ce vezi si ce auzi, dar cumva o accepți așa și iți zici in cap „n-ai ce să le faci, așa e la noi!” Tu, Românule, trebuie să înțelegi că e vina ta că se întâmpla toate astea, nu e vina lor! Nu îi poți cere unui hoț sa nu mai fure, cum nu ii poți cere unui leu să nu mănânce zebre. Nu e vina hotului că fură, el își face bine treaba, e vina ta ca îl lași acolo nestingherit! E vina ta când vezi ca ai colegi care fura și tu taci din gură, e vina ta când ție iți e ciuda că nu furi și tu. Si deaia tu Românule te superi și stai îmbufnat, cu stomacul gol și însetat. E vina ta, Romănule, că ai ajuns pleci în Spania, în Italia, în Germania să ai grija de bătrânii altora când ai noștri putrezesc în căsuțele în care au trăit străbunii străbunilor noștri. E vina ta când ajungi în spitale și nu mai are nimeni răbdare, sau medicamente pentru durerile tale. E vina ta când copiii fac probleme la scoală că nu mai au lângă ei iubirea părinteasca. Si e păcat, păcat mare! Că tu, Românule, trebuie să ai sângele în mișcare, ai trăit în brațele Carpaților de mii de ani când alții au încercat să te alunge din ele tu te-ai luptat le-ai dat din cap si hotărât ai zis că pe aici nu se trece!. Tu, Românule, ai fost simplu și înțelept, darnic și dârz, nu uita cine ai fost și realizează unde ai ajuns!

 

(C)Iordache, antivaccinul și maneaua

Miorita

Săptămâna trecută, România s-a găsit din nou în avangarda prostiei, dar nu trebuie să ne speriem, deoarece nu ne confruntăm cu un sentiment nou ci, din contră, pentru românul de rând a devenit o postură aproape nostalgică. Diferiții participanți ai regnului animal au descoperit și evoluat un vast arsenal defensiv cu care reușesc să apere și să perpetueze specia, o manifestare absolut bizară a acestei evoluții fiind cea a homo sapiens berilus et micus, cohabitator al bine cunoscutului areal carpato-danubiano-pontic care, odată supus umilirii publice, devine incoerent, speriat si defensiv – exemplificat din plin de stimabila Dna. Olivia Steer, abominabilul domn Florin Iordache, reprezentant de seamă al unei linii lungi de politicieni din Caracal, și să nu uităm de surprinzătorul domn Dan Bursuc, sau mai exact de cârmuitorii deciziei de a îl angaja pe post de prezentator al premiilor gopro, pogo, pardon Gopo.

Partea cea mai interesantă este că bizareriile nu își găsesc culcușul hain în modul de răspuns la această umilire, ci mai degrabă în poziția abordată de restul societății. Adică? Cumva românul, când vede că alții arată cu degetul spre altcineva și nu spre el, are un ego care crește direct proporțional cu numărul de reality-show-uri  văzute la televizor și are falsa senzație că el e mult mai inteligent decât cel atacat. Să nu mă înțelegeți greșit, de cele mai multe ori este adevărat, dar critica socială are rolul de a pune, în mod indirect, oamenii în acea postură de a fi criticat. Forțează la introspecție și la educație. În schimb, noi ne urcăm toți pe un cal mare al superiorității intelectuale și galopăm trufași prin țară, nu contează că doar o persoană are hățurile și știe ce face, pentru noi fiind mult mai important să ai un loc pe șa.

Morala săptămânii: „România te iubesc!”

As of last week, Romania has found itself once again in the vanguard of stupidity, but don’t fret this isn’t by far a new feeling; au contraire, for the basic Romanian this has become some sort of a nostalgic posture. Some of the most representative characters of the animal kingdom have discovered and developed a vast defensive arsenal which helps them defend and continue their species; an absolutely bizarre manifestation of this development is that of homo sapiens berilus et micus, cohabitating the Danube-Carpathian areal who, once subjected to public humiliation, turns into an incoherent, scared and defensive creature – fully exemplified by the esteemed lady Olivia Steer, the abominable „gentleman” Florin Iordache, from a long line of Caracal politicians and let’s not forget about the surprinsing other „gentleman” of the hour, Dan Bursuc, or more specificly those who decided to make him the image of the gopro…pogo…beg your pardon, GOPO awards.

Most interestingly, the bizarre part isn’t the actual response to this humiliation but, rather than that, it’s the stance that most of society takes. Meaning? Somehow the Romanian person, upon seeing that other people point their finger towards someone else rather than himself, develops an ego that grows proportionately with the number of reality shows he’s watched, thus giving him the false feeling that he’s so much smarter than the one who’s being attacked. Please, don’t get me wrong, this is true in most cases. However, social criticism has the role of indirectly putting people in the place of those who are critiqued. This forces introspection and education on people. Instead, we’d rather hop on that high horse of intellectual superiority and we gallop loftily throughout the country, inattentive of who holds the reins and knows what they’re doing. To us, it’s far more important to hold a place on the saddle.

All in all, the moral of this week: „Romania, I love you!”

Realitati – in prag de Centenar

În anul de grație al Domnului 2018 (deși îndrăznesc să spun că încă din 2017), românii de pretutindeni sărbătoresc, cu siglă colorată și tot tacâmul, Centenarul Marii Uniri. Primul contact cu această sărbătoare l-am avut la 1 decembrie 2017, când se sărbătorea aproape Centenarul: instituțiile nu ziceau că sărbătoresc ziua națională, ci eram „în prag de centenar”. Între timp, în populația de rând Centenarul a ajuns așa, ceva sfânt, ceva ce nu e neapărat un eveniment în sine, o realizare a poporului contemporan, dar TREBUIE respectat. Nu-l vedem, nu știm de ce e mai special decât 99 sau 101, dar cu siguranță știm că are o autoritate gigantică în inima românului.

Spațiul virtual-social a dat centenarului o aparență de monstru sacru, ceva ce depășește cu mult conceptul de trecere a timpului și de aniversare, ajungând să semnifice un ideal, un model desăvârșit la care trebuie să aspirăm. Am văzut cum putem să judecăm oamenii prin prisma centenarului, cu titluri precum „De ce suntem pasivi de #CENTENAR?” (da, desigur că are și # în față, altfel nu ar fi serios), sau mentalități de tipul „păi cum, așa ne comportăm, în prag de centenar?!” (de parcă centenarul ar fi noua forță divină care ne judecă faptele). Unii sunt mândri că au absolvit facultatea în anul centenar, ca și cum le-ar conferi mai multă valoare studiilor. Au fost acordate distincții naționale si medalii de onoare cu tematica centenarului. Au fost omagiați oamenii care au împlinit 100 de ani în anul centenarului (nu, nu glumesc, a fost o ceremonie întreagă). Sunt nenumărate exemplele în care cuvântul „centenar” este folosit ca introducere în toate contextele posibile, fie că are sens, fie că nu. O căutare pe Facebook a acestui cuvânt vă va deschide noi orizonturi pe care nu știați că centenarul le-a atins dinainte.

Și pentru că centenarul a atins dimensiuni de dragon din basme pe care locuitorii satului trebuie să-l hrănească zilnic ca să nu-i mănânce, m-am întrebat unde s-a născut acest dragon. Pare bine organizat, are o „identitate vizuală” uniformă, peste tot e aceeași siglă cu același motto – „Sărbătorim împreună”. Aparent, sărbătorim împreună cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, unde poartă denumirea de proiect strategic. Strategie pentru ce? Din discursul ministrului, strategie pentru „unitate în diversitate”: dacă vrem să omagiem așa cum se cuvine pe înaintașii noștri care au înfăptuit marele miracol al unirii, trebuie să „ne întrebăm cu ce putem contribui – nu cu vorbe mari ci cu fapte modeste, în fiecare zi – pentru ca România mea să devină România noastră”. Și să ne unim cu toții, indiferent de diferențele religioase, ideologice, de educație sau etnice. Cu alte cuvinte, e o formă de publicitate la nivel național pentru promovarea diversității, cu pretextul omagierii personajelor istorice.

În acest scop a fost creat Comitetul interministerial pentru Centenar, care, n-o să ghiciți niciodată, se află sub conducerea prim-ministrului. Chiar dacă sună ca o entitate puțin comunistă, eu zic să nu vă lăsați păcăliți de prima impresie, e chiar profund comunistă. Acest comitet s-a reunit de câteva ori în acest an, în scopul de a acorda sume mari de bani din bugetul statului pentru diverse activități/evenimente menite să promoveze cultura (atât de diversă) românească și să trezească simțământul patriotic în sufletul de român. Suma totală acordată pentru cele 529 de proiecte aprobate este de 150 de milioane lei, iar printre ele se numără:

  • Amplasarea și dezvelirea bustului geografului francez Emmanuel de Martonne într-un scuar central din municipiul Oradea
  • Festivalul Cerbul de Aur
  • Statuia Reginei Maria în orașul Eastwell, comitatul Kent (locul de naștere al Reginei)
  • Ședința omagială a Guvernului României. Ședința omagială a Parlamentului României
  • Ședință solemnă a camerelor reunite ale Parlamentului României sub titulatura “Pe urmele istoriei întru cinstirea ei”
  • Agresiuni identitare și patrimoniu nematerial
  • [re]tracing – Bucharest International Dance Film Festival, ediția a-IV-a
  • Nesupusele – 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă
  • “De la o generație la alta, prin diversitate culturală, la Centenarul Marii Uniri”
  • Marea Unire – Armonie în Diversitate

Acestea sunt doar câteva exemple de proiecte care și-au făcut loc cu pretextul Marii Uniri, deși nu știu dacă puteau fi mai departe de conceptul de zi națională decât atât. Majoritatea proiectelor sunt însă un pic mai puțin lipsite de imaginație, suficient cât să ne ducă cu gândul la bine cunoscuta propagandă: statui, monumente, expoziții, concerte, lansări de carte cu specificul centenarului (desigur). Acestea sunt desfășurate mai mult la nivel local, astfel încât nu vom ști niciodată câte dintre cele 529 de proiecte și-au atins scopurile mărețe.

Și, ca să nu cumva să ratăm scopul acestei strategii a Ministerului, a fost publicat documentul în care se face o prezentare a conceptului (care poate fi consultat la http://www.cultura.ro/document-programatic-privind-aniversarea-centenarului-marii-uniri), enumerând o serie de argumente dintre care am constatat că foarte puține reușesc să și exprime ceva, iar ceea ce exprimă nu pot să spun că îmi trezește un profund simț patriotic:

  • renaşterea şi revigorarea mândriei naționale pe bazele unui patriotism autentic, profund şi consistent, de tip european, echilibrat, civic, pozitiv, neconflictual şi nediscriminatoriu;
  • crearea în rândul majorității populației şi pe ansamblul întregii societăți româneşti a unei stări de emulație pozitivă, de reunire şi solidaritate, în jurul marilor obiective şi proiecte de țară;
  • Numai o populație educată şi mobilizată în spiritul patriotismului civic de tip european poate fi susținătoarea şi forța motrice determinantă în prefigurarea şi realizarea marilor obiective, proiecte şi idealuri de țară;
  • Principiul toleranței și diversității culturale.

Am scris aceste rânduri pentru că spațiul virtual este un spațiu magic, unde suntem cu toții cetățeni, iar legea locului este aderarea la conceptele populare la un moment dat, fără prea multe semne de întrebare. Acolo unde există prea multă informație, ea poate fi ignorată sau manipulată în orice fel. Conceptul de „centenar” de pe Facebook nu are nicio legătură cu originea sau scopul lui, iar scopul lui este tocmai acela de a irosi banii statului (lucru care îngrozește atât de mult mințile românilor, după cum am observat după ultimele evenimente) prin propaganda partidului comunist român. Pardon, social democrat.

Informațiile complete despre acest proiect sunt pe site-ul Ministerului, www.cultura.ro.