Tu, Românule!

1-taran-roman

Am o problema reala cu oamenii care au renunțat la viată, nu cu cei care au încercat să renunțe la ea (acolo vorbim de oameni care au nevoie de ajutor), ci mă refer la acei oameni care își accepta soarta dar continua să se plângă că nu le e bine. Da, Românule, mă refer la tine, la tine când te plângi la fiecare masa festivă că ne fura “nenorociții” și deaia nu trăim noi bine, dar când ajungi la serviciu abia aștepți să bagi banii în buzunar pentru mici favoruri. Tu, Românule, care râzi de prostia ăluia din televizor când tu n-ai mai atins o carte din clasa a 8-a și atunci doar să le transporți până la scoală și înapoi. Tu, Românule, care te plângi că Romania e vândută și furată dar lași aceiași hoți în primarii și în partide, și îi lași chiar daca ești conștient că te fura, bine.. nu pe tine.. pe stat, dar cumva tot la tine se învârte roata, dar nu poți să te cerți cu ei că poate te ajuta și pe tine cu actele alea, sau poate ca iți dau bani pe lângă ajutorul social. Tu, Românule, care te bați cu pumnul în piept că ție ți-a mărit pensia da’ nu iți pasă că pentru banii aia o sa plătească și copiii copiilor noștri. Și stai cu ochii în tâmpenia aia de televizor să le asculți mizeriile zi de zi, conștient că tot „hoții și nenorociții” controlează tot ce vezi si ce auzi, dar cumva o accepți așa și iți zici in cap „n-ai ce să le faci, așa e la noi!” Tu, Românule, trebuie să înțelegi că e vina ta că se întâmpla toate astea, nu e vina lor! Nu îi poți cere unui hoț sa nu mai fure, cum nu ii poți cere unui leu să nu mănânce zebre. Nu e vina hotului că fură, el își face bine treaba, e vina ta ca îl lași acolo nestingherit! E vina ta când vezi ca ai colegi care fura și tu taci din gură, e vina ta când ție iți e ciuda că nu furi și tu. Si deaia tu Românule te superi și stai îmbufnat, cu stomacul gol și însetat. E vina ta, Romănule, că ai ajuns pleci în Spania, în Italia, în Germania să ai grija de bătrânii altora când ai noștri putrezesc în căsuțele în care au trăit străbunii străbunilor noștri. E vina ta când ajungi în spitale și nu mai are nimeni răbdare, sau medicamente pentru durerile tale. E vina ta când copiii fac probleme la scoală că nu mai au lângă ei iubirea părinteasca. Si e păcat, păcat mare! Că tu, Românule, trebuie să ai sângele în mișcare, ai trăit în brațele Carpaților de mii de ani când alții au încercat să te alunge din ele tu te-ai luptat le-ai dat din cap si hotărât ai zis că pe aici nu se trece!. Tu, Românule, ai fost simplu și înțelept, darnic și dârz, nu uita cine ai fost și realizează unde ai ajuns!

 

(C)Iordache, antivaccinul și maneaua

Miorita

Săptămâna trecută, România s-a găsit din nou în avangarda prostiei, dar nu trebuie să ne speriem, deoarece nu ne confruntăm cu un sentiment nou ci, din contră, pentru românul de rând a devenit o postură aproape nostalgică. Diferiții participanți ai regnului animal au descoperit și evoluat un vast arsenal defensiv cu care reușesc să apere și să perpetueze specia, o manifestare absolut bizară a acestei evoluții fiind cea a homo sapiens berilus et micus, cohabitator al bine cunoscutului areal carpato-danubiano-pontic care, odată supus umilirii publice, devine incoerent, speriat si defensiv – exemplificat din plin de stimabila Dna. Olivia Steer, abominabilul domn Florin Iordache, reprezentant de seamă al unei linii lungi de politicieni din Caracal, și să nu uităm de surprinzătorul domn Dan Bursuc, sau mai exact de cârmuitorii deciziei de a îl angaja pe post de prezentator al premiilor gopro, pogo, pardon Gopo.

Partea cea mai interesantă este că bizareriile nu își găsesc culcușul hain în modul de răspuns la această umilire, ci mai degrabă în poziția abordată de restul societății. Adică? Cumva românul, când vede că alții arată cu degetul spre altcineva și nu spre el, are un ego care crește direct proporțional cu numărul de reality-show-uri  văzute la televizor și are falsa senzație că el e mult mai inteligent decât cel atacat. Să nu mă înțelegeți greșit, de cele mai multe ori este adevărat, dar critica socială are rolul de a pune, în mod indirect, oamenii în acea postură de a fi criticat. Forțează la introspecție și la educație. În schimb, noi ne urcăm toți pe un cal mare al superiorității intelectuale și galopăm trufași prin țară, nu contează că doar o persoană are hățurile și știe ce face, pentru noi fiind mult mai important să ai un loc pe șa.

Morala săptămânii: „România te iubesc!”

As of last week, Romania has found itself once again in the vanguard of stupidity, but don’t fret this isn’t by far a new feeling; au contraire, for the basic Romanian this has become some sort of a nostalgic posture. Some of the most representative characters of the animal kingdom have discovered and developed a vast defensive arsenal which helps them defend and continue their species; an absolutely bizarre manifestation of this development is that of homo sapiens berilus et micus, cohabitating the Danube-Carpathian areal who, once subjected to public humiliation, turns into an incoherent, scared and defensive creature – fully exemplified by the esteemed lady Olivia Steer, the abominable „gentleman” Florin Iordache, from a long line of Caracal politicians and let’s not forget about the surprinsing other „gentleman” of the hour, Dan Bursuc, or more specificly those who decided to make him the image of the gopro…pogo…beg your pardon, GOPO awards.

Most interestingly, the bizarre part isn’t the actual response to this humiliation but, rather than that, it’s the stance that most of society takes. Meaning? Somehow the Romanian person, upon seeing that other people point their finger towards someone else rather than himself, develops an ego that grows proportionately with the number of reality shows he’s watched, thus giving him the false feeling that he’s so much smarter than the one who’s being attacked. Please, don’t get me wrong, this is true in most cases. However, social criticism has the role of indirectly putting people in the place of those who are critiqued. This forces introspection and education on people. Instead, we’d rather hop on that high horse of intellectual superiority and we gallop loftily throughout the country, inattentive of who holds the reins and knows what they’re doing. To us, it’s far more important to hold a place on the saddle.

All in all, the moral of this week: „Romania, I love you!”

Gândiri ale Normalului. Partea a II-a

HolyGrail027@1x.jpg

Recent am discutat despre conceptul normalului și normalității dar mai exact am vorbit despre percepția normalității. Mai simplu spus am vorbit despre cum alegem să vedem și să înțelegem normalitatea la nivel de individ, un filtru pur subiectiv pus ca un voal peste realitatea ce ne înconjoară. Am realizat că suntem învățați prin context că normalul e ceva plictisitor, stagnant, lipsit de emoție, ceva ce nu permite progres. Dar la o gândire mai profundă observăm că normalitatea este progresul, este disciplina și frumusețea naturala. Aflăm că normalul are diferite nivele de înțelegere, că este în continuă mișcare si evoluție, pentru că el prin definiție este conturat de opiniile, obiceiurile majorității.

Este destul de logic să concluzionam că odată cu evoluția ,progresul filosofiei și manierismului umanității, normalul suferă același proces de evoluție și îmbunătățire.  Prin numărul imens de oameni care pun la îndoiala acest concept în fiecare zi, și datorită accesului ușor la informație, normalul devine un concept extrem de bine șlefuit. În ziua de azi este mult mai greu să pui la îndoială un consens social și să dezvolți ceva inovator, tocmai datorită acestei evoluții. Acum 500 de ani era considerat inovator, revoluționar omul care sugera să oferim educație tuturor, sau să traducem o carte și în alte limbi decât latina acum aceste idei sunt atât de simple încât simpla lor anchetă insinuează ridicolul.

Indiferent de ce consideră societatea a fi normal sau anormal, este absolut esențial ca toate deciziile comportamentele individuale sa fie luate pe considerente proprii, pe capacitatea individuala de a analiza și critica. Acum având avantajul unei perspective mai ample asupra ideii de normalitate ne putem ghida deciziile printr-un filtru mai puțin influențat de mediu și mai personalizat.

And now for our English thinkers:

Monty-Python-l.jpg

Recently we discussed the concept of normal and normality, but we talked more about the perception of normality. Simply put, we talked about how we choose to see and understand normality at the individual level, a purely subjective filter set as a veil over the reality that surrounds us. We realized that we are taught by context that normal is something boring, stagnant, emotionless, something that does not allow progress. But on a deeper thought we see that normality is progress, discipline and natural beauty. We find that normal has different levels of understanding, that it is constantly moving and evolving, because it is by definition outlined by the opinions, habits of the majority.

It is logical to conclude that with the evolution, progress of mankind’s philosophy and manners, normal suffers the same process of evolution and improvement. With the huge number of people who question this concept every day, and because of their easy access to information, the concept of normal is becoming an extremely polished. Today is much harder to question a social consensus and to develop something innovative, precisely because of this evolution. 500 years ago a person was considered to be innovative, revolutionary if he/she suggested education for all, or the translation a book in different languages, ​​other than Latin, but in our time these ideas are so simple that their simple investigation implies ridicule.

Regardless of what the society considers to be normal or abnormal, it is absolutely essential that all decisions of individual behaviors be taken on their own considerations, on the individual ability to analyze and criticize. Now having the advantage of a wider perspective on the idea of ​​normality, we can guide our decisions through a less influenced and more personalized filter.

Gandiri ale Normalului. Partea I

VG3345-1000x1000.jpg

Este ușor să ajungi într-o extremă, indiferent de natura ei – cumva în evoluția unor concepte se ajunge la un moment în care toți participanții acceptă acel concept ca fiind normalul, iar prin modul în care oamenii înțeleg această idee a normalului, un non-stimulent, tendința naturală a lor este să caute stimuli și să rupă limitele impuse de acest status-quo al normalității.

Sau, mai simplu spus, extremele fac oamenii să pară mai interesanți, inteligenți sau avangardiști (orice ar însemna acest cuvânt, ați observat că singura dată când se folosește acest cuvânt e de obicei de oameni care se consideră avangardiști?).

Eu cred că vorbim de o eroare în percepție, sau un truc psihologic, depinde cum vrei să privești lucrurile (pun intended). Să vezi normalul ca pe un concept rigid, imobil este total greșit, o variantă mai ușor de vizualizat ar fi un interval, un interval ce conține toate valorile, obiceiuri, cuvinte, și norme acceptate de toată societatea pentru buna ei funcționare.

Am spus truc psihologic pentru că o persoană suficient de dibace poate conștientiza și delimita foarte bine ce aparține normalului și ce nu, având posibilități infinite de a exploata oameni sau situații pentru profit sau atenție. În mod interesant, aceste comportamente pot exista în mod conștient sau nu, ba chiar putem intra și în sfera patologicului.

Unul din cele mai distribuite citate legate de normalitate pe absolut toate mediile sociale este cel al lui Vincent Van Gogh “Normalitatea este un drum pavat: Este confortabil de mers, dar nu cresc flori pe el”. Aici îmi doresc să schimb opinia cititorului, normalul nu este doar un drum comod, este piatra rupta din munte de spatele minerului, e unealta ce îi dă forma, este inovația umanității și eficienta necesității. Normalul conține disciplina mută a sute de generații pe care toți ne sprijinim, normalul conține profunzime și sentimente greu de inteles, dar extraordinare de descoperit.

Profesorul meu de filosofie avea o vorba foarte draguta, “cel mai greu lucru în lumea asta copii, e să fii normal!” Aș vrea să aud și opiniile voastre pe acest subiect, nu ezitați să le împărtășiți!

index

Now for our English speaking thinkers!

It’s easy to get to an extreme regardless of its nature – somehow in the evolution of concepts it comes to a moment when all participants accept that concept as normal, and by the way people understand this idea of ​​normal, a non- stimulant, their natural tendency is to seek stimuli and break the limits imposed by this status quo of normality.

Or, simply, extremes make people look more interesting, intelligent or avant-garde (whatever that word means, have you noticed that the only time that this word is used is people who consider themselves avant-garde?).

I think we’re talking about an error in perception, or a psychological trick, depends on how you want to look at things (put intended). To see normal as a rigid, immobile concept is totally wrong, a more readable version would be a range, a range that contains all the values, habits, words, and norms accepted by the whole society for its proper functioning.

I say a psychological trick because a sufficiently skilled person can well know and delineate what belongs to normality and what does not, having infinite possibilities to exploit people or situations for profit or attention. Interestingly, these behaviors may exist consciously or not, and we can even enter the pathology.

One of the most shared quotes about normality on all social media is Vincent Van Gogh’s “Normality is a paved road: It’s comfortable to walk, but no flowers grow on it.” Here is where I want to change the reader’s mind, normality is not just a convenient way, it is the rock being broken out of the mountain by the miner, the tool that gives it its shape, is the innovation of humanity and the efficiency of necessity. Normality contains the silent discipline of hundreds of generations that we all lay our heads on, the normal contains depths and feelings that are hard to understand but extraordinary to discover.

My philosophy professor had a very nice saying, “the hardest thing to do in this world, children, is to be normal!” I would also like to hear your views on this subject, do not hesitate to share them!

Gândiri politice: Romania Îmblânzită

romania imblanzita

Un gând circulă constant pe varianta ocolitoare a minții mele de foarte mult timp, un gând destul de simplu cât să înflorească din cadrul naturii moarte ce reprezintă mintea mea. Și totuși nimeni nu își pune aceasta întrebare, pesemne ca Ei știu mai multe! Acel gând e legat de protestele de anul trecut, și nu numai! Un lucru mi s-a părut foarte ciudat în acele momente, și anume absența desăvârșită a unor oameni care să sintetizeze și să structureze vocile masei într-o listă de cerințe sau să prezinte o alternativă pentru guvernare. Găsesc absurd că dintr-un grup de oameni ce reprezintă clasa mijlocie și intelectualii să nu apară un alt grup de oameni care să reprezinte acele idei în fața autorităților. Prin lipsa acelei voci reprezentate toată mișcarea civică devine nulă, și absolut inutilă.

Una din teoriile mele preferate ce ar putea explica dispariția elitei vociferante este eficacitatea serviciului nostru de securitate, care în mod abil și nemilos reduce la tăcere acele nobile voci ce încearcă a se face auzite. Dar nu există nimic care să mă ducă pe acest fir narativ, și aproape îmi pare rău că nu este așa. De ce? Pentru că, dacă existau securiștii răi, lumea ar fi văzut anume securiști răi, fapt ce ar fi îndemnat la acțiune, și poate la o schimbare în bine. Nu! Concluzia la care am ajuns, și cu care încă îmi e greu sa mă acomodez e aceea că nimeni nu vrea sa facă ceva pentru binele altora, și sursa acestui comportament nu cred că izvorăște din vreo degenerare ridicolă a generațiilor. Căci oamenii în sine nu s-a schimbat deloc, am rămas același popor pastoral și pasiv de acum 40.000 de ani. Da, zic 40.000 de ani pentru că de pe atunci avem dovezi că ne dădeam cu capul de pereți și înjuram conducătorii cu mustață. Deviind câteva zeci de mii de ani, revenim la societatea noastră mândră capitalistă și consumeristă, lucru de altfel dezirabil, mai ales dacă e să privim alte opțiuni în ale guvernării. Dar asta nu înseamnă că e perfectă, mai ales când vine vorba de tiparul de oameni pe care îl modelează.

Orice societate acționează ca un organism, un organism cu diferite nevoi, motive și acțiuni. De exemplu în Grecia antică Atena avea nevoie de oameni capabili să argumenteze și să își expună o idee, pentru că la bază sistemul lor de guvernare cerea astfel de oameni, iar în Evul mediu singura opțiune reală pentru cunoaștere era biserica, guvernarea fiind rezervată exclusiv unui grup de oameni special pregătiți pentru rolul de conducere, viața omului de rând era presarată de alte activitati cum ar fi fugitul de șobolani și controlul volumului de la ghiorțaitul de foame. Ce vreau să spun e că fiecare mod de guvernare își dorește un anumit tip de cetățean pentru a funcționa în parametrii normali. La momentul de față sunt tot mai tentat să afirm că oamenii acționează în celule, în sectoare individuale, intersectând-se din ce în ce mai rar cu sectorul altui individ. Ideea de comunitate și sprijinul real oferit de aceasta este ușor înlocuit de medii false, ce oferă doar iluzia unei apartenențe. Suntem ca niște păsări în cuști foarte apropiate, și nu ne simțim singuri pentru că ne uitam în oglindă și auzim cântecele celorlalți.

Acest tip de societate modernă cultivă oameni extrem de specializați, și foarte bine pregătiți în executarea unei singure sarcini, dar incapabili să răspundă la nevoile și problemele celor de lângă ei. S-a dezvoltat o individualizare atât de profundă încât suferința altora devine abstractă, pentru că nu se intersectează cu sfera proprie. Nu ajută nici media care ne bombardează cu tragedii și catastrofe, devenind astfel anesteziați la cei din jurul nostru. Înțelegem durerea, dar când intra în discuție să facem ceva totul devine dificil de realizat, fiecare sarcină care nu ne preocupă direct se transformă într-un bolovan mare ce trebuie urcat pe munte. Ne place să ne asociem cu străbunii noștri, să fim pui de Daci, Nemți, Englezi sau orice alt popor, să ne ornăm cu eroismul altora, dar realitatea este că nu ne mai pasă. O să închei cu un citat: „Singurul lucru necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic” Edmund Burke

Gandiri Sociale sau Don Quixote pe magarul lui Buridan

magar  Nu stiu cat de mult ii pasa romanului de noua reclama Gillette, suspiciunea mea e ca in spatiul carpato-danubiano-pontic se folosesc mai mult coasa, sabia ninja si iataganul, dar am vazut ca sunt oameni mai tineri si mai confuzi in legatura cu problema pe care incearca sa o ridice aceasta companie taietoare de mustaturi si probleme sociale. Si aici nu incerc sa supar acest popor brav si mandru, dar in principiu pe noi problemele vestice ne lovesc asa ca un ecou abia inteles, si de obicei tinde sa se manifeste in aceeasi maniera, prost inteles.
Pe scurt noua reclama Gillette incearca sa ne sensibilizeze la problemele barbatilor inca de la inceputul formarii lor ca oameni, toate invelite intr-un voal pufos de feminism, pentru ca stim cu totii al cui era marul si Discordia nu trecea printr-o perioada de tranzitie. Principalul punct al clipului este acela ca barbatii sunt agresorii iar cei care sufera sunt barbatii care sunt mai sensibili, si cumva dau de inteles ca tot aceia care agreseaza sunt hartuitori sexuali si toxici cu femeile. Clipul se termina cu un apel tot catre barbati sa intervina in situatiile acestea si sa apere lumea sensibila si inocenta.

A trebuit sa vad clipul asta de aproape 2 minute de mult prea multe ori, si tot de atatea ori m-am oprit la jumatate pentru ca nu stiam ce ma deranjeaza mai tare. Cea mai mare greseala este premiza, la inceputul clipului se contureaza o situatie exagerata si se prezinta ca realitatea de zi cu zi. Si mie imi pare clar ca Gillette nu da doi bani pe Gigel ca isi ia bataie de la colegi pe teren ca manca guma cu partea dreapta, si ca totul e facut sa exploateze noua „ideologie” de „corectitudine politica” in care fiecare persoana e speciala si sensibila la orice adiere sau iluzie de agresiune. Aici apare acel ecou de care vorbeam mai sus, ca la americani a aparut treaba asta cu „Corectitudinea” si „Egalitatea”, care sunt niste pervertiri imense la intelesul lor original, si apoi s-a reverberat si in Europa mai bogata iar in ceva timp o fie un al treilea lant din telefonu fara fir in Europa muncitoreasca. Lant ce va aduce noi deformari la concepte deja proaste. O alta chestie deranjanta e feminismul asta subiacent clipului, in primul rand o femeie poate fi agresorul iar in al doilea rand o femeie este perfect capabila sa se apere, vorba aia „Egalitate”.

Las un pic clipul la o parte, si ma adresez noilor generatii (nu ca a mea ar fi prea veche, dar sunt cam la mijloc si pot sa vad mai multe opinii). Cu totii avem experiente neplacute, cu batai la scoala, cu sicanari, si situatii stanjenitoare sau stupide, fie ca ele se intampla acasa, la scoala sau pe strada. Nu este nici prima oara cand se intampla unei generatii si garantez ca nu va fi nici ultima, eu cred ca e in natura noastra umana, de mamifer social sa ne plasam intr-un loc pe ierarhia mediului nostru. Iar mai ales cand vorbim de varste tinere trebuie inteles ca nimeni nu intelege cum functioneaza sistemul asta dubios in care ne perindam si totul este instinctual: daca copilul ala iti zice un lucru urat si primeste aprobarea grupului pentru ca stimuleaza cu o emotie acel grup, de exemplu, ii amuza, iar acel copil va continua sa repete acel act pentru aceeasi aprobare si astfel urcand in ierarhia sociala. In acelasi stil se foloseste si frica prin intimidarea fizica sau psihica. Ideea e ca daca te afli in postura de agresat nu astepta sa te salveze cineva sau sa treaca, mai ales ca asta da de inteles corporatia lama. Cel mai bine scapi de o situatie problematica confruntand acea situatie, si aici nu ma refer la violenta, tactul si inteligenta sunt mult mai eficiente si daca nici asa nu merge cere un sfat de la un adult.

Ma uit la cei de 16-18 ani de acum, si mai ales cei din vest, si vad multa confuzie intr-o perioada definita de confuzie. Noile doctrine au diluat rolurile clasice, un model de barbat sau femeie. Si observ aceeasi diluare si in comportamentele lor, in preocuparile si in final in mentalitatea lor. La nivel de individ nu are relevanta asa mare, dar la nivel de societate lucrurile devin mai complicate, de exemplu parintii mei stiau ca trebuie sa munceasca, sa termine un liceu, mai rar facultate, si sa intre voiosi in campul muncii totul spre binele Socialist in care toti dansau in lapte si se inveleau cu paine. Clar ca nu erau lucrurile ideale, dar a fost o generatie care si-a stiut pozitia in societate, si a stiut ce isi doreste de la societate, fapt concretizat in 1989. Tragand paralela cu tinerii de astazi, mai mult cei din vest, vad multa pasivitate, mult activism fantoma unde ne prefacem pe internet ca suntem preocupati de o cauza nobila in speranta ca si noi devenim nobili, o generatie de sensibili, de suparati, si convinsi ca cineva ii oprima. Asa ca va rog sa scoateti capul din ceata, sa va formulati gandurile voastre si sa constientizati ca mediile sociale in care existati un concepute de niste oameni care au in cap cum sa extraga bani din voi, nu cum sa va educe.

Gandiri Etice (Sociale/Comportamentale/Satirice)

De fiecare data cand  moare o persoana, e sigur sa presupunem ca este un eveniment tragic. Este in natura umana sa privim moartea cu teama si chiar ca pe un subiect tabu, dar ceea ce gasesc ciudat este noul comportament ce vehiculeaza pe mijloacele media (facebook, instagram, twitter) atunci cand o celebritate face cunostinta cu eterna purtatoare de coasa. Odata semnalat acest lucru, in mediul online apar hoarde admiratori noi si vechi, de oameni devastati si profund indurerati. Numai ca, fara sa inteleaga, ei transforma totul intr-o manifestare grotesca si superficiala de doliu ce genereaza un val de sensibilizare fortata asupra oamenilor de rand. Care in mod ciudat sunt pusi in fata unei decizii: sa fie onesti si sa recunoasca ca in ciuda faptului ca este trist cand cineva moare, in principiu de fapt nu le pasa (ceea ce e destul de dificil de recunoscut intr-un subiect delicat ca moartea) sau sa participe la acest doliu fals.

Situatia este foarte ciudat de discutat si dezbatut, pentru ca multe din manifestari nu sunt constientizate, iar intentiile in exprimarea unei opinii in acest context sunt la fel de variate ca si oamenii care iau parte. Dar, dupa suficient timp si observatie, incep sa se arate tipare, tipare care sunt generate de societatea actuala si de valorile ce ne sunt oferite pentru consum. Poate ca pentru generatiile trecute valorile se dezvoltau altfel, dar pentru societatea de astazi majoritatea valorilor sau conceptelor noastre pot fi echivalente unui bun comercial, ce este oferit pentru consum. Si aici nu vreau sa insinuez existenta unui cabal nebun de oameni obsedati de dominatie globala, sau alte teorii conspirationiste, eu vorbesc de ceva mult mai simplu si care cateodata poate fi mult mai rau, profitul.

In general, in societatea actuala un om adult are doua parti intr-o zi – una de munca, in care produce banii, si alta de consum in care ii cheltuie si isi „reincarca bateriile”. Ceea ce eu gasesc fascinant este ca toata rutina asta e atat de bine introdusa in mintea noastra ca nu putem avea alt concept decat aceasta, si chiar ideea noastra de fericire devine un profit infinit care sa sustina un consum. Ce vreau sa subliniez este ca un om, odata ajuns in a doua parte a zilei, aceea de consum, va cauta ceva care sa nu il solicite fizic sau intelectual, lucru absolut normal pentru ca isi epuizeaza toate resursele la locul munca. Transpus in realitate asta inseamna ca o sa aibă nevoie de media, de „entertainment”  si se va uita la televizor/facebook/netflix etc. la ceva care il transpune intr-o lume diferita si pe placul lui/ei.

Toate astea au legatura cu setul de valori consumat de noi, deoarece aici capata importanta la ce se uita cel mai mult toata lumea, care este mediul preferat de a scapa de realitate, si automat furnizorii acestor servicii vor oferi mai mult din ce se cere. Regula e simpla iar ei, ca noi toti, sunt in cautarea profitului ce le sustin obiceiurile de consum. Dar acest consum excesiv media nu se traduce automat in consum de calitate, ci doar o rezolvare usoara a unei probleme imediate, ce atrage cu ea implementarea in masa a unor seturi de valori extrem de superficiale. Suficient de superficiale cat sa faca oamenii sa nu realizeze toate actiunile pe care le fac, sa nu detina filtrul critic al realitatii proprii, astfel incat sa reactioneze in mod pasiv si emotional la toate curentele induse, fie ele economice, sociale, culturale.

Un impact impresionant ce il poate avea asupra mintii este modul in care se transmite acest mediu. De exemplu, un film este in sine o experienta vizuala, in care absorbi informatia, te transpui in actiune si reactionezi pasiv la evenimente, de obicei comasate in doua ore. Vazut din perspectiva asta, devine foarte evident ca oamenii o sa inceapa sa isi dezvolte o gandire pasiva la evenimentele din jur, bazata pe raspunsuri emotionale, instinctuale, dirijate de un subconstient extrem de influentat de mediul pe care alegi sa il consumi.

Astfel daca te gasesti in postura mea, si te-ai saturat de actiunile superficiale oamenilor din mediul tau online sau offline, poate te va linisti ideea ca nu esti singurul si ca totul are o explicatie.