Viktor E. Frankl și cum se vede viața din interior

Deși nu voiam să încep un book blog pentru că e lumea plină, din unele cărți învăț atât de multe încât vreau să împart și cu alții. Nu-mi place să fac recenzii pentru că nici nu le pot citi/asculta pe ale altora niciodată. Da, am boala care mă plâng că există în persoana generației Z, și anume o capacitate de concentrare a unui peștișor auriu. Dacă ceva nu e de un extraordinar interes pentru mine, nu mă poate capta mai mult de 5 secunde, suficient cât să-mi dau seama dacă m-am plictisit. Așa că nu voi face recenzii de acum încolo, ci voi povesti despre câte o carte/film/serial, orice, fiindcă Dumnezeu știe prin câte trec zilnic, numai dacă simt că m-a învățat ceva. Vă povestesc și vouă ce m-a învățat și cum mă ajută la cap și poate nu mă plictisesc nici pe mine scriind, nici pe voi dacă citiți.

Acestea fiind spuse, astăzi vreau să vă recomand (doar pentru că nu pot să vă și oblig) Omul în căutarea sensului vieții, de Viktor E. Frankl, psihiatru și supraviețuitor al Holocaustului. Este o carte scurtă, în două părți: prima parte este o poveste a experienței lui externe și interne pe timpul cât a fost prizonier în lagărele de concentrare. A doua parte este un rezumat al terapiei pe care a dezvoltat-o ca urmare a experienței lui, logoterapia – punctul de plecare este acela că viața are sens până la ultima suflare. Trebuie doar să ne ajute cineva să îl regăsim.

“De ce nu te sinucizi?”, își întreba uneori dr. Frankl pacienții. În orice stare li se afla mintea, un lucru era sigur: exista un răspuns la această întrebare. Altfel, oamenii nici nu ar fi fost acolo. Iar de la acest răspuns, el putea să le reamintească de sensul vieții lor. Am citit acum mai mult timp Omul în căutarea sensului vieții, dar am senzația că trebuie să ajungă la mai multă lume. Nu e un panaceu pentru grijile omului modern, dar cu siguranță pune lucrurile în perspectivă. Gândește-te la cel mai amărât om pe care îl cunoști. Nu neapărat sărac, ci amărât și de alte probleme. E în viață? Cum vorbește despre viața lui? Crezi că ar putea avea o atitudine diferită în fața lucrurilor care i se întâmplă? Crezi că le-ar putea evita sau înlătura? Tu ce atitudine ai avea în locul lui?

Prin intermediul lui Frankl avem ocazia de a pătrunde în mintea unei persoane care a avut o experiență de neconceput astăzi pentru noi și pentru semenii noștri: a supraviețuit, și-a continuat viața, a muncit, a rămas în istorie și a ajutat nenumărate alte persoane după 3 ani petrecuți în 4 tabere de concentrare, după ce părinții, frații și soția au fost uciși în locuri asemănătoare. A cunoscut suferințe fără margini, atât fizice, cât și psihice. Ce a făcut în tot acest timp? A ales să trăiască. A găsit speranță. Și-a agățat supraviețuirea de orice lucru bun la care se putea gândi. A văzut și bunătatea din oameni, a văzut și cum cad în disperare și mor. A descoperit că mintea îți poate trece corpul de cele mai groaznice condiții, fără să cedeze, dar mai ușor decât atât, mintea te poate adânci în disperare și ucide mai repede. A observat, a învățat, a scris o carte. I-a fost confiscată și a vrut să supraviețuiască să o poată rescrie. A constatat că singurul lucru care îi mai rămâne unui om într-un asemenea loc, unde nici măcar nume nu mai are, este libertatea de a alege propria atitudine în orice circumstanță. În fiecare zi putea alege dacă își păstrează puterea și demnitatea umană sau dacă renunță la ele și își asumă forma fără fond și speranță a deținutului obișnuit, dacă renunță la persoana lui. A ales să-și poarte crucea cu demnitate și să găsească un sens suferinței lui, decât să uite de sine și să ajungă la un trai animalic (vezi Eseu despre orbire, a lui Jose Saramago).

A văzut și cât de importantă este legătura între curaj și speranță și sistemul imunitar al unei persoane. Oamenii care au renunțat la speranța unui viitor au murit la scurtă vreme. Povestește cum unul dintre deținuți a visat că o voce i-a spus că războiul se va sfârși până pe 30 martie 1945. Dar, pe măsură ce ziua se apropia, iar războiul nu dădea semne că s-ar termina, pe 29 martie deținutul s-a îmbolnăvit. A fost din ce în ce mai slăbit, iar pe 30 martie delira și și-a pierdut cunoștința. Pe 31 deja murise. După toate aparențele, l-a răpus febra tifoidă. Își pierduse speranța că războiul se va termina.

A mai povestit și cum arăta viața de după război și pentru alți supraviețuitori. Ei au reușit să trăiască numai cu gândul la viața ce vor urma să o aibă. După ce suferințe au îndurat, merită o viață bună, comodă, împlinită. Doar că, odată aflați din nou în realitatea normală, au constatat că nimeni nu le face existența mai ușoară. Universul nu simte că le datorează ceva doar pentru că au trecut prin experiențe inumane pe nedrept. Lumea nu restabilește echilibrul în viețile lor. Trebuie să-și refacă singuri viața de la capăt, cu puterea care le-a mai rămas. Să-și găsească de lucru, locuințe, să câștige bani și să-și creeze singuri confortul. Mulți nu s-au adaptat, au reacționat violent. Au interpretat nou-dobândita libertate ca fiind libertatea de a face orice, oricui. Simțeau că după atâtea nedreptăți îndurate, aveau la rândul lor dreptul de a nedreptăți pe alții. Nu realizau că nimeni nu are dreptul de a face rău altei persoane, indiferent câte rele i s-au făcut lui.

Cât de puternică poate fi mintea unui om încât să-și păstreze logica și stăpânirea de sine după toate suferințele prin care a trecut? Câți oameni pot spune sincer că nu reacționează la lume după cum li se pare că lumea îi tratează pe ei? Sau câți oameni își păstrează optimismul indiferent de ce li se întâmplă? Avem puterea să găsim un sens în suferința noastră și să găsim binele în orice?

Acum, lumea civilizată a ajuns în cel mai comod moment al ei din istoria existenței. Nu avem războaie, nu avem cruzimi la scară largă, virusul care ne-a lovit nu ne ucide pe capete, cum ne-au învățat filmele SF că se poate întâmpla, nu suntem persecutați și suntem liberi. Liberi să gândim, să muncim și să facem ce vrem. Pentru alții dinaintea noastră, dar și contemporani cu noi, ceea ce cel mai sărac dintre noi are reprezintă un lux. Ne-am obișnuit să nu privim mai departe de necazurile noastre și cele ale cunoscuților noștri. Nu ne gândim și nici nu empatizăm cu necazurile altora mai mari și mai incompatibile cu viața. Pentru că ei nu sunt aici. Ei sunt o noțiune abstractă, pe când supărarea noastră este cât se poate de concretă. Mi-a spus cineva odată că nu îi place când oamenii îi spun să nu mai sufere, pentru că sunt alții cu probleme mai mari și ar trebui să aprecieze ceea ce are. Simțea că îi invalidează experiența, simțea că suferința nu e relativă, oricine o poate simți indiferent de câți alții o simt și în ce condiții. Și așa și este. Dar eu interpretez altfel aceste răspunsuri de tip tough-love. Eu mă gândesc că nu suferința e relativă, ci că reacțiile noastre sunt relative. Singurul lucru pe care îl putem controla este atitudinea noastră față de orice. De acolo pornesc toate acțiunile noastre și de acolo avem și rezultatele din exterior.

Cartea lui Frankl asta mi-a întărit. Că tot ce am trebuie apreciat, iar tot ce e greu are un sens și mă poate învăța ceva. Iar atitudinea mea poate face diferența între viață și moarte, într-un caz extrem. În cazurile mai puțin extreme, cele de zi cu zi, atitudinea mea face diferența între pace și neliniște și sincer, o prefer pe prima. Mă adaptez să nu las ceea ce se întâmplă să mă dărâme psihic. E un proces ce poate dura o viață întreagă și pare imposibil de realizat cu suferințe mai mari, dar zău acum, Frankl a trecut optimist prin Holocaust și prin omorul crud al aproape întregii familii. Ce e mai rău de atât într-o viață de om? Speranța e o putere imensă care mută munții din loc. De ce să renunțăm la ea? Dacă nu ne-am lăsa afectați de experiențe mai mici sau mai mari, am fi oameni mult mai buni și am schimba mult mai multe decât ne imaginăm în jurul nostru și în toată țara.

Ce recomandăm

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: