Gândiri sociale – Iluzia meseriei respectabile

meserii

Ce vrei să te faci când o să fii mare?

Președinte? Pompier? Astronaut? Balerină? Pilot? Doctor? ȘEF?

Care este momentul din viața noastră în care prinde rădăcini ideea că trebuie să ne facem CEVA când o să fim mari? Ceva important, ceva care impune respect, desigur. Ne intră în cap ideea că dacă nu ne alegem o meserie care să impună respect, nu ne va lua nimeni în serios. Sau nu vom câștiga mulți bani. Nu vom trăi bine. Nu vom face familia mândră.

Am văzut recent un top al celor mai respectate profesii, bazat pe sondaje din 35 de țări. Primele 5 locuri sunt ocupate de doctor, avocat, inginer, profesor (dar nu la școala generală) și polițist. Am impresia că la noi în țară topul ar arăta ușor diferit, dar ideea e aceeași: unele meserii sunt mai respectate decât altele. Am văzut și oameni care s-au mândrit cu faptul că profesia lor se află între primele din acest top. Și alți oameni care sunt convinși că doctorii, inginerii, economiștii, fizicienii sunt cei mai deștepți oameni.

Oricât de evidente ar părea aceste lucruri, eu o să le contrazic. Nu meseria ar trebui să te facă deștept și respectat, deși am observat că tendința e ca oamenii să se bazeze pe ea pentru asta. Omul se face singur deștept și respectat, orice meserie ar avea. România a devenit fabrică de diplome pentru că tot românul se vrea respectat. Tot românul vrea să fie șmecher și să se uite de sus la alți români, iar asta se întâmplă în mai multe feluri: ori evită calea educației și o ia pe calea mai ușoară a speculatului, furtului și diverselor afaceri îndoielnice (nu că asta nu se face și pe calea educației), ori îmbrățișează până la sufocare orice oportunitate de a mai prinde o diplomă care să-i ateste neîndoielnic calitatea de om deștept, învățat, atotștiutor, ca apoi să poată liniștit să se simtă validat în societate și total îndreptățit la respect necondiționat.

Ceea ce mă face pe mine foarte confuză este originea acestui sentiment în sufletul zbuciumat al românului. De ce sunt suprapline facultățile de medicină, drept, politehnică, economie și nimeni nu mai e dispus să învețe o meserie de constructor, instalator, electrician, sudor, mecanic, fochist (apropo, și feministele sunt invitate să ceară egalitatea de gen și în aceste domenii, nu doar în politică; nu se supără nimeni) ? De ce preferă oamenii să fie șomeri cu diplome de bacalaureat, licență, master, doctorat, în loc să găsească o meserie pe măsura aptitudinilor lor? Cumva, am dificultăți în a crede că tot românul s-a născut intelectual.

Ceea ce îi face pe alții foarte confuzi este faptul că a fi deștept nu e idealul într-o societate. A fi un intelectual cu o meserie de intelectual (sau a vrea să fii) nu este apogeul social pe care îl poate atinge cineva. Deșteptăciunea asta e ceva foarte subiectiv, iar în societatea noastră este un pretext pentru a nu da tot ce are un om mai bun ca să fie util. În mai puține cuvinte, un pretext ca să nu muncim „pe bune”, ci doar să creăm aparența de muncă. În cadrul meseriilor din topul menționat mai sus, ideea de muncă se prezumă, cumva. E greu să devii doctor, avocat, profesor, inginer, deci oamenii ăia trebuie să și muncească mult. Pe când în partea cealaltă a spectrului respectului, meseriile clasice sunt prezumate a atrage oameni care nu sunt… ați ghicit, suficient de deștepți încât să ajungă în topul topului.

Perspectiva asta e greșită, atât timp cât noi încă suntem înapoiați tehnologic și viitorul apropiat nu dă semne că ar pune unele meserii pe seama roboților, astfel încât să putem cu toții să ne urmăm visurile de a fi o ceată de intelectuali pe hârtie. În societatea noastră, toate meseriile sunt importante. Toate aptitudinile unui om, care îl fac util societății prin aportul de muncă sunt egale. În era în care egalitatea este dezideratul suprem al lumii întâi (deși nu sunt convinsă că ne încadrăm în categoria de first world countries), ar trebui să înțelegem că eficiența oamenilor în societate este egală indiferent de setul de aptitudini, atât timp cât muncesc. Nu ar trebui să existe meserii care să fie mai respectate decât altele, ci oameni care să își câștige respectul mai mult decât alții. Indiferent de meserie, respectul celor din jur va apărea în momentul în care omul muncește cât poate de bine pentru cel mai bun rezultat pe care îl poate realiza. Cum ar fi să renunțăm la mândrie, la prejudecăți și la pretențiile nefondate și să ne străduim să ne găsim locul potrivit nouă în societate? Cum ar fi să ne regăsim din nou în proverbul „Munca e brățară de aur”, să nu ne mai urăm un „serviciu ușor”, și să ne asumăm datoria pe care am ales să ne-o facem? Cred că asta ar crea un univers paralel în care ar dispărea corupția. Dar despre asta, într-un episod următor.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.