Gândiri politice: Romania Îmblânzită

romania imblanzita

Un gând circulă constant pe varianta ocolitoare a minții mele de foarte mult timp, un gând destul de simplu cât să înflorească din cadrul naturii moarte ce reprezintă mintea mea. Și totuși nimeni nu își pune aceasta întrebare, pesemne ca Ei știu mai multe! Acel gând e legat de protestele de anul trecut, și nu numai! Un lucru mi s-a părut foarte ciudat în acele momente, și anume absența desăvârșită a unor oameni care să sintetizeze și să structureze vocile masei într-o listă de cerințe sau să prezinte o alternativă pentru guvernare. Găsesc absurd că dintr-un grup de oameni ce reprezintă clasa mijlocie și intelectualii să nu apară un alt grup de oameni care să reprezinte acele idei în fața autorităților. Prin lipsa acelei voci reprezentate toată mișcarea civică devine nulă, și absolut inutilă.

Una din teoriile mele preferate ce ar putea explica dispariția elitei vociferante este eficacitatea serviciului nostru de securitate, care în mod abil și nemilos reduce la tăcere acele nobile voci ce încearcă a se face auzite. Dar nu există nimic care să mă ducă pe acest fir narativ, și aproape îmi pare rău că nu este așa. De ce? Pentru că, dacă existau securiștii răi, lumea ar fi văzut anume securiști răi, fapt ce ar fi îndemnat la acțiune, și poate la o schimbare în bine. Nu! Concluzia la care am ajuns, și cu care încă îmi e greu sa mă acomodez e aceea că nimeni nu vrea sa facă ceva pentru binele altora, și sursa acestui comportament nu cred că izvorăște din vreo degenerare ridicolă a generațiilor. Căci oamenii în sine nu s-a schimbat deloc, am rămas același popor pastoral și pasiv de acum 40.000 de ani. Da, zic 40.000 de ani pentru că de pe atunci avem dovezi că ne dădeam cu capul de pereți și înjuram conducătorii cu mustață. Deviind câteva zeci de mii de ani, revenim la societatea noastră mândră capitalistă și consumeristă, lucru de altfel dezirabil, mai ales dacă e să privim alte opțiuni în ale guvernării. Dar asta nu înseamnă că e perfectă, mai ales când vine vorba de tiparul de oameni pe care îl modelează.

Orice societate acționează ca un organism, un organism cu diferite nevoi, motive și acțiuni. De exemplu în Grecia antică Atena avea nevoie de oameni capabili să argumenteze și să își expună o idee, pentru că la bază sistemul lor de guvernare cerea astfel de oameni, iar în Evul mediu singura opțiune reală pentru cunoaștere era biserica, guvernarea fiind rezervată exclusiv unui grup de oameni special pregătiți pentru rolul de conducere, viața omului de rând era presarată de alte activitati cum ar fi fugitul de șobolani și controlul volumului de la ghiorțaitul de foame. Ce vreau să spun e că fiecare mod de guvernare își dorește un anumit tip de cetățean pentru a funcționa în parametrii normali. La momentul de față sunt tot mai tentat să afirm că oamenii acționează în celule, în sectoare individuale, intersectând-se din ce în ce mai rar cu sectorul altui individ. Ideea de comunitate și sprijinul real oferit de aceasta este ușor înlocuit de medii false, ce oferă doar iluzia unei apartenențe. Suntem ca niște păsări în cuști foarte apropiate, și nu ne simțim singuri pentru că ne uitam în oglindă și auzim cântecele celorlalți.

Acest tip de societate modernă cultivă oameni extrem de specializați, și foarte bine pregătiți în executarea unei singure sarcini, dar incapabili să răspundă la nevoile și problemele celor de lângă ei. S-a dezvoltat o individualizare atât de profundă încât suferința altora devine abstractă, pentru că nu se intersectează cu sfera proprie. Nu ajută nici media care ne bombardează cu tragedii și catastrofe, devenind astfel anesteziați la cei din jurul nostru. Înțelegem durerea, dar când intra în discuție să facem ceva totul devine dificil de realizat, fiecare sarcină care nu ne preocupă direct se transformă într-un bolovan mare ce trebuie urcat pe munte. Ne place să ne asociem cu străbunii noștri, să fim pui de Daci, Nemți, Englezi sau orice alt popor, să ne ornăm cu eroismul altora, dar realitatea este că nu ne mai pasă. O să închei cu un citat: „Singurul lucru necesar ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic” Edmund Burke

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.